Marți, 24 Aprilie 2018

3 septembrie 2017: Hramul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Finteușu Mic

Duminică, 3 septembrie, comunitatea greco-catolică din Finteușu Mic și-a sărbătorit hramul bisericii parohiale. Prezenți la sărbătoare au fost: Preasfințitul Vasile Bizău, pr. vicar general Albu Ioan Cristinel, pr. protopop de Chioar, Butean Vasile și alți preoți din Eparhie și nu numai, credincioși din localitate și din parohiile învecinate. Cu toții s-au unit în rugăciune în frumoasa biserică din Finteușu Mic, pentru a aduce jertfa de laudă lui Dumnezeu și a invoca mijlocirea Sfintei Fecioare Maria în ziua prăznuirii nașterii sale.

În cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii, vorbind despre Evanghelia Duminicii (Lucrătorii viei), Eparhul de Maramureș a enumerat roadele pe care Dumnezeu așteaptă să le culeagă de la oameni: „Acestea sunt: roadele de dreptate, roadele de milostivire, de bunătate, de răbdare. Sunt acele roade care-l sfințesc pe om și-l fac să semene mai mult cu Hristos”, a spus Ierarhul. De asemenea, îndemnul său pentru credincioșii prezenți în biserică în ziua sărbătoririi anticipate a hramului bisericii închinate Nașterii Maicii Domnului, a fost acela de a „privi la Maica Domnului, în care roadele au fost atât de frumoase și de bogate, încât de secole o cinstim și o mărim mai mult decât pe heruvimi și pe serafimi… În Maica Domnului, totul a fost DA rostit lui Dumnezeu. Nu a fost niciun NU… Dacă și noi îi spunem DA lui Dumnezeu, roadele vor începe să apară, dacă nu pentru noi, pentru cei din jur. Dumnezeu ne-a creat ca să aducem roade de iubire pentru ceilalți. De un pom se bucură nu pomul însuși, ci cei care gustă din roadele lui. De faptele omului, se bucură cei care sunt beneficiari, dar și omul însuși odată cu faptele lui…”, a afirmat Preasfințitul Vasile.

La finalul Sfintei Liturghii, a avut loc binecuvântarea crucilor din fața bisericii, grota cu statuia Sfintei Fecioare de la Fatima, crucea din cimitir și anexa bisericii.

Părintele paroh Brăhaița Ioan a mulțumit Preasfințitului Vasile pentru prezența la hramul bisericii din Finteușu Mic, afirmând: „Prin cuvântul frumos de învățătură, ați făcut să rodească în sufletele noastre harul lui Dumnezeu. Și acest har trebuie să rămână…”. A mulțumit, de asemenea, tuturor preoților și credincioșilor veniți din mai multe localități pentru a se uni în rugăciune cu credincioșii de aici în această sărbătoare închinată Nașterii Sfintei Fecioare Maria.    

Biroul eparhial de presă  

  

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.